Even if Bogdan Mihai, do not want to pay the already performed services (website, graphics, etc.), we collect money for this kid with cerebral palsy.
This child needs medical care and many therapies.
You can donate below.
We will close this site after we recover the entire amount who one owes Bogdan Mihai.
Yes, it’s true. On this blog no longer contributes Bogdan Mihai, because he has restricted access for non-payment.
As a result of work submitted for 3 years (and unpaid), we was forced to suspend access to this blog.
For three years we have planned and we succeeded as the bogdanmihai.com including its subdivisions to represent a different platform than most artists … we think we succeeded.
We have built a site, we have rebuilt it when I thought we want something better.
We have included a blog so that readers can be part of the backstage artist life, a novelty in this field.
We have created a special channel on Youtube so that vocal qualities (undisputed) Bogdan Mihai’s to be appreciated by a wider audience.
All this work, and beyond, we want to be respected.
Recently we received a response as much as possible cruelly: “I can make another site with anyone rather than give money to you”
Three years ago, when Bogdan Mihai was not in the “peak of its glory”, wanted to have a website, so we bought the domain and in a short time have been spread.
Now we have received information that “someone hacking” this blog …. simply is our property and Bogdan Mihai have restricted access until confirmation of payment, however most of the articles on this blog (over 100) are written by us, only 10 are entirely written by Bogdan, a discerning eye will realize that .
In our attempt to be recognized our work and default to recover amounts owed, we reminded to Mr. Bogdan Mihai, the destination of those money: money will go into a rate of 80-90% to recovery centers for one children with disabilities , it seems that I have not had success.
Since we cannot leave comments on the Facebook page, we write here.
“To remove that you do not agree does not mean that I have not been right. For about three years a man worked in those areas (site, blog, photo, video etc.) is easy to change the one who works, nothing wrong with that, give him money for work already performed. All the best!”
Nu stiu ce cred ceilalti, insa mie mi se parea odinioara normal, ca atunci cand un parinte sau cineva apropiat te sustinea/ajuta cu ceva, sa-i fi recunoscator, sa-i multumesti si sa povestesti lumii despre acel gest.
Astazi insa, s-a dus de tot, cu recunostinta. Traim zilele emanciparii, ilustrilor si ingratilor realizati de la baze solo.
Orice mucos tinde sa mentioneze cum pe el nu l-a ajutat nimeni cu nimic, nu a primit nimic de la parinti, s-a angajat fara nici o cunostinta si cate si mai cate, incercand sa se martirizeze singur.
Pe de alta parte, o persoana de genul celei descrise mai sus, traieste in permanenta comparatie cu altii.
Evident ca asemenea mofturi o sa le verse, celor care o duc mai bine sau care sunt mai parveniti….incercand sa-si justifice starea materiala precara, trudita cu greu…in paralel cu cea de succes si plina de noroc a altuia.
Vorbesc unii de parca daca li s-ar oferi ceva de-a gata, ar refuza cu demnitate. De primit toti primim, mai mult sau mai putin. Totu’ vine din invidie, bat-o vina. Unii parinti n-au fost in stare sa ofere cat au fost in stare altii. Insa toti parintii ofera, incepand cu viata pe care o traim. Ca presupun ca nu ne-am nascut singuri…
Ar fi frumos din cand in cand, putina recunostinta. Nu cred ca ti-ar placea sa ajungi si tu la randul tau parinte, sa te strofoci sa oferi unei odrasle tot ce tu nu ai avut, iar cand acesta creste… sa se dezvolte ca un frustrat “emo“, care nu e multumit de nimic, si traieste in lumea lui “emancipata” in care nu are nevoie de nici un ajutor.
Firesc ar fi sa apreciem si sa fim recunoscatori pentru orice ajutor, oricat de mic ar fi el…nu sa fim ingrati, pentru ca astfel favorurile vor disparea treptat. Intr-un final vei ajunge ceea ce pretinzi ca esti, viata tie iti va fi mai grea…si chiar nu stiu pe cine va interesa.
Pana la urma ce sunt acestia? Niste oameni banali, care nu fac nimic iesit din comun. Probabil chiar asta e problema, visau la alt statut cand erau niste pici.
Cat trageti ?!….pentru voi trageti (lasati rezultatele sa vorbeasca pentru voi). Daca rezultatele uita sa apara, evident sunteti mai superficial decat va asteptati.
Imi mai aduc aminte cum am cunoscut fiecare persoana ce a aparut in viata mea?
Dar drumul ce l-am parcurs impreuna de la primul salut? Acel drum plin de conversatii, de zambete, de lacrimi si de tot ce a facut sa fiu asa cum sunt acum.
Oare imi mai amintesc primele momente de discutie cu o anumita persoana, prin care imi manifestam dorinta de a iesi in evidenta? Stiu, eram tanar, atat de superficial insa fizic eram tot eu. Acelasi “eu” neschimbat dar atat de schimbator.
Imi aduc aminte de prima mea auditie? Cata frustrare, cata nedreptate si mai ales cat de fragil ma simteam si falsi mi se pareau cei din jur. Dar cat de indepartata este acum acea perioada si cat de frumoase sunt acum respectivele amintiri, acele infantilitati ale unei varste ce din pacate nu o voi mai putea ajunge niciodata.
Mai stiu eu oare cat am ras si cat am plans si apoi iar am ras si iar am plans? Cred ca nici macar eu nu stiam ce vreu de fapt: sa rad sau sa plang, sa ma bucur sau sa fiu trist, sa fac haz de necaz sau nu. Si uite asa a existat, de fiecare data, cineva sa imi ridice moralul.
Lupta, chinul, neputinta, dorinta, succesul, prima calatorie pe cont propriu, prima auditie la care am participat, primul om care mi-a spus: “bafta” imi mai amintesc de toate astea? Poate ca n-am fost acolo la toate, poate ca nu m-am putut bucura de nici macar un sfert din aceste momente insa stiu ca eu le-am trait, stiu ca eu m-am bucurat si am invatat cate ceva din toate experientele traite si ma felicit pentru asta.
Sunt multe momentele ce trebuie sa le pastrez in memorie.
Voi putea oare?
Amintirile sunt undeva acolo in fiecare dintre noi, e bine ca nu suntem calculatoare, nu avem buton de reset.
Captam informatia, o selectam, iar celor de langa noi prezentam un punct de vedere personal, asa cum ne “amintim”.
Intr-o lume in care schimbarea este constanta, indraznesc sa sfidez schimbarea si sa raman constant.
Deseori imi rasfoiesc fisierele calculatorului meu si zambesc. Acolo se regaseste o mare parte din sufletul meu, retraiesc starile prin care am trecut intr-o zi.
Rad de lucrurile stupide care mi s-au intamplat de-a lungul vietii si pe care le-am salvat ca fisier. Rad cand vad ca am exagerat fata de anumite lucruri.
Imi plac in continuare lucrurile simple din viata mea.
Cu toate acestea, stiu acum la ce sa nu m-astept. Stiu ca schimbarea comportamentala a oamenilor este inevitabila. Nu am fixata nici o limita pentru asteptari, pentru nimic.
Eu, acum stiu ce fel de dezamagiri vor veni de-a lungul vietii, insa mi-am stabilit un barem pentru ele.
O problema este cand oamenii isi schimba comportamentul iar prin schimbarea lor, ei dau vina pe tine. De fapt, tulburator este cand toate in jur se schimba. Cu toate acestea, imi pare ca eu sunt un magnet care atrage schimbarea. Este ca si cum eu as detine secretul schimbarii. Din pacate, nu stiu care este secretul sau de ce oamenii se schimba in jurul meu.
Schimbarea este un lant care induce in eroare si motiveaza gandurile inutile.
Dar ceea ce oamenii refuza sa stie este ca exista doua tipuri de schimbare.
Primul tip de schimbare este schimbarea rara care in definitia mea este transformarea raului in bine. Din pacate, oamenii par sa greseasca — iar schimbarea rara s-o vada ca o schimbare invizibila.
Schimbarea invizibila se produce cand mintea si inima unui individ isi schimba sentimentele fata de ceilalti din diferite motive. Este genul de schimbare care-i doare pe ceilalti. Este genul de schimbare care transforma prietenii in dusmani, dusmanii in prieteni falsi si familiile in straini. Este genul de schimbare care se produce neobservata, incet si toxic, fara credibilitate. Este un virus care incet se infiltreaza in sistemul nostru sentimental pentru care nu exista niciun tratament.
In definitia mea, schimbarea invizibila este atunci cand o persoana se schimba intr-un mod in care nimeni nu si-ar putea imagina, cand sufletul ei se infasoara in faza de negare, refuzand sa vada ororile care le face altora. Motivele ramanandu-i ascunse.
Schimbarea, schimbare si schimbarea lamentabila – re-aparitia acestui cuvant incepe sa ma deranjeze. Schimbarea ma sufoca. Nici unul dintre noi nu intelegem dimensiunile acesteia. Si daca incercam sa intelegem, ne inchidem ochii in temeri privind infricosator soarta noastra si ne blocam simturile noastre.
Niciodata nu suntem multumiti de felul in care suntem si de modul in care ne traim viata, prin urmare dorim schimbarea.
Dar ce daca schimbarea este mai rea decata ne-am inchipuit?
Ce daca ne trezim intr-o zi ca schimbarea e groaznica?
Ideea de schimbare este tulburator de enervanta. Atunci cand ea se produce, multi au tendinta de a se schimba comportamental. Schimbarea lor este dependenta de schimbarea altei persoane, iar altii sunt dependenti de-a lor.
Este imposibil sa traim intr-o lume invariabila, prin natura ei.
Schimbarea este incerta, dar e obligatoriu sa se intample.
Cea mai frumoasa ironie despre schimbare este atunci cand se-ntampla sa se produca schimbarea rara si toata lumea crede in ea. Cand oricine are curajul sa recunoasca si spune “eu am fost… dar am facut-o”.
Schimbarea invizibila este cea mai urata forma, pentru ca nimeni nu-si recunoaste schimbarea lui si traieste in minciuna, insa detine abilitatea de-a se ascunde.
Cati oameni accepta schimbarea invizibila ?
Refuz sa fiu considerat ca fiind naiv.
Refuz sa-mi contaminez inima cu intrebari tulburatoare ca:
De ce are loc schimbarea?
Cum s-o opresc?
Schimbarea este de neschimbat!
Cu parere de rau imi iau ramas bun de la Rossini Opera Festival, colegi, regizor, dirijor, prieteni, insa sunt fericit caci anul viitor ne revedem pentru alta productie.
A fost o perioada extraordinara pentru mine, pentru vocea mea, pentru viitorul meu.
Nu ti se ofera tot timpul posibilitatea sa studiezi Rossini cu un maestru ca Alberto Zedda,
sa canti cu artisti ca Daniela Barcellona, Jessica Pratt, Nicola Ulivieri, sa te afli in teatrul inaugurat de Rossini si sa canti in fata unui public eminamente rossinian.
Raman in suflet cu multa bucurie si cu multumirea ca am facut cat am putut de bine ceea ce iubesc cel mai mult – MUZICA!
Premiera (cu micile ei surprize) apoi spectacolele ce au urmat, au fost un imens succes. Asa cum declara comunicatul de presa de la Pesaro,ne-am bucurat de prezenta in public a peste 120 de jurnalisti din toata lumea (Japonia, Russia, Australia, Canada, Africa de Sud, Mexic, Germania, Franta, Anglia,Spania, Belgia, Suedia, Austria, Grecia, Elvetia, Republica Ceha, Slovacia, Luxemburg, Ungaria, Singapore, Croatia, Romania si America de Sud.
De remarcat prezenta celui mai important cotidian japonez ”Yomiuri Shimbun” (tiraj de 14 milioane ).
Alaturi de jurnalisti, ne-am bucurat de prezenta unor importanti directori de teatre ca : Metropolitan Opera New York, Royal Opera House Londra, Opera Australia Sidney,Deutsche Oper Berlin, Opernhaus di Zurich, De Nederlandse Opera Amsterdam, De Vlaamse Opera Anwerp, Opéra nationale du Rhin, Teatro Comunale di Bologna, Maggio Musicale Fiorentino.
Printre invitati vice-presedintele EMI Classics Andrew Cornall si Rolf Zinkernagel, castigatorul Premiului Nobel in medicina.
Astept cu nerabdare cd-ul si dvd-urile oficiale in magazine 
Va las in compania ariei de la ultimul spectacol .
Acum ma bucur de o mini-vacanta apoi la treaba…plecam in Japonia la Tokyo – Suntory Hall.
Doua concerte de belcanto cu marea noastra soprana Angela Gheorghiu. Programul este superb si include pagini semnate de Bellini, Donizetti, Rossini, Delibes, Spontini si multe surprize in premiera!
Iata ca ne-am apropiat de finalul acestui minunat Festival Rossini de la Pesaro. Ultima reprezentatie cu Adelaide di Borgogna are loc maine seara. Asa cum a fost la toate spectacolele, sala este arhiplina…se sta si in picioare (iar noua ne place)
Va fi greu sa ne luam ramas bun de la colegi, de la toata echipa de productie…trsit dar life goes on. In orice caz ne revedem la Pesaro
Va doresc ce-i mai bun si ne vedem acasa curand!
Ce seara, Doamne!
Sala arhiplina, public entuziast, aplauze, poze, autografe (blocaj la iesirea din teatru), o bucurie pentru noi si pentru public. Ne-am bucurat de prezenta directorului operei Metropolitan din New York, entuziast si foarte interesat de noile voci din festival
Avem 2 zile libere dupa care trebuie sa ne luam ramas bun de la Adelaide di Borgogna, in data de 23 august interpretam pentru ultima oara aceasta capodopera, aici pe scena teatrului Rossini din Pesaro.
Va imbratisez pe toti cu draga inima si va las in compania a doua clipuri audio de la spectacolul de aseara.
Nu pot sa ma abtin si sa nu scriu despre succesul colegei mele in Viaggio a Reims de Rossini ieri dimineata (matineu).
Am avut bucuria sa cantam impreuna in Aureliano in Palmira la Martina Franca anul acesta iar acum am asistat la marele succes reputat in rolul Contessa di Folleville. O agilitate, supra-acute incredbile …asa cum am mai spus” alla Mado Robin”. A ridicat sala in picioare!
Toti cei implicati in productie, tineri, frumosi cu voci superbe. Felicitari tuturor!
Bravo Maria Aleida, Bravo mi cosito!
Audio: Cabaletta di Folleville (Maria Aleida Rodriguez)
17.08.2011 / Pesaro
O seara exploziva, un public extraordinar…una dintre acele seri in care spui ‘ Da, excelent!’
Aplauze, flori, bravo, extaz, autografe (o coada ce nu se mai termina) eram pur si simplu blocati la iesire (poze peste poze).
Surpriza serii: in pauza dintre cele doua acte se deschide usa cabinei mele (camerino) si ce sa vad…nimeni altul decat
Juan Diego Florez. Senzatie stranie…parca ne stiam de o viata. M-a complimentat, mi-a urat succes pentru actul secund, am glumit…foarte interesanta intalnire.
O foarte buna prietena a venit la spectacol si mi-a adus un superb cadou pentru ziua mea… o bucurie sa o revad
si ii multumesc din inima ca isi gaseste ragaz si este mai tot timpul prezenta la spectacolele mele.
Va imbratisez cu drag pe toti si ne auzim alla prossima.
