Eu, Bogdan Mihai …

Yes, it’s true. On this blog no longer contributes Bogdan Mihai, because he has restricted access for non-payment.

As a result of work submitted ​​for 3 years (and unpaid), we was forced to suspend access to this blog.

For three years we have planned and we succeeded as the bogdanmihai.com including its subdivisions to represent a different platform than most artists … we think we succeeded.

We have built a site, we have rebuilt it when I thought we want something better.

We have included a blog so that readers can be part of the backstage artist life, a novelty in this field.

We have created a special channel on Youtube so that vocal qualities (undisputed) Bogdan Mihai’s to be appreciated by a wider audience.

All this work, and beyond, we want to be respected.

Recently we received a response as much as possible cruelly: “I can make another site with anyone rather than give money to you”

Three years ago, when Bogdan Mihai was not in the “peak of its glory”, wanted to have a website, so we bought the domain and in a short time have been spread.
Now we have received information that “someone hacking” this blog …. simply is our property and Bogdan Mihai have restricted access  until confirmation of payment, however most of the articles on this blog (over 100) are written by us, only 10 are entirely written by Bogdan, a discerning eye will realize that .

In our attempt to be recognized our work and default to recover amounts owed, we reminded to Mr. Bogdan Mihai, the destination of those money: money will go into a rate of 80-90% to recovery centers for one children with disabilities , it seems that I have not had success.

Since we cannot leave comments on the Facebook page, we write here.

“To remove that you do not agree does not mean that I have not been right. For about three years a man worked in those areas (site,  blog, photo, video etc.) is easy to change the one who works, nothing wrong with that,  give him money for work already performed. All the best!”

Nu stiu ce cred ceilalti, insa mie mi se parea odinioara normal, ca atunci cand un parinte sau cineva apropiat te sustinea/ajuta cu ceva, sa-i fi recunoscator, sa-i multumesti si sa povestesti lumii despre acel gest.

Astazi insa, s-a dus de tot, cu recunostinta. Traim zilele emanciparii, ilustrilor si ingratilor realizati de la baze solo.
Orice mucos tinde sa mentioneze cum pe el nu l-a ajutat nimeni cu nimic, nu a primit nimic de la parinti, s-a angajat fara nici o cunostinta si cate si mai cate, incercand sa se martirizeze singur.

Pe de alta parte, o persoana de genul celei descrise mai sus, traieste in permanenta comparatie cu altii.
Evident ca asemenea mofturi o sa le verse, celor care o duc mai bine sau care sunt mai parveniti….incercand sa-si justifice starea materiala precara, trudita cu greu…in paralel cu cea de succes si plina de noroc a altuia.

Vorbesc unii de parca daca li s-ar oferi ceva de-a gata, ar refuza cu demnitate. De primit toti primim, mai mult sau mai putin. Totu’ vine din invidie, bat-o vina. Unii parinti n-au fost in stare sa ofere cat au fost in stare altii. Insa toti parintii ofera, incepand cu viata pe care o traim. Ca presupun ca nu ne-am nascut singuri…

Ar fi frumos din cand in cand, putina recunostinta. Nu cred ca ti-ar placea sa ajungi si tu la randul tau parinte, sa te strofoci sa oferi unei odrasle tot ce tu nu ai avut, iar cand acesta creste… sa se dezvolte ca un frustrat “emo“, care nu e multumit de nimic, si traieste in lumea lui “emancipata” in care nu are nevoie de nici un ajutor.

Firesc ar fi sa apreciem si sa fim recunoscatori pentru orice ajutor, oricat de mic ar fi el…nu sa fim ingrati, pentru ca astfel favorurile vor disparea treptat. Intr-un final vei ajunge ceea ce pretinzi ca esti, viata tie iti va fi mai grea…si chiar nu stiu pe cine va interesa.

Pana la urma ce sunt acestia? Niste oameni banali, care nu fac nimic iesit din comun. Probabil chiar asta e problema, visau la alt statut cand erau niste pici.
Cat trageti ?!….pentru voi trageti (lasati rezultatele sa vorbeasca pentru voi). Daca rezultatele uita sa apara, evident sunteti mai superficial decat va asteptati.

Imi mai aduc aminte cum am cunoscut fiecare persoana ce a aparut in viata mea?
Dar drumul ce l-am parcurs impreuna de la primul salut? Acel drum plin de conversatii, de zambete, de lacrimi si de tot ce a facut sa fiu asa cum sunt acum.

Oare imi mai amintesc primele momente de discutie cu o anumita persoana, prin care imi manifestam dorinta de a iesi in evidenta? Stiu, eram tanar, atat de superficial insa fizic eram tot eu. Acelasi “eu” neschimbat dar atat de schimbator.

Imi aduc aminte de prima mea auditie? Cata frustrare, cata nedreptate si mai ales cat de fragil ma simteam si falsi mi se pareau cei din jur. Dar cat de indepartata este acum acea perioada si cat de frumoase sunt acum respectivele amintiri, acele infantilitati ale unei varste ce din pacate nu o voi mai putea ajunge niciodata.

Mai stiu eu oare cat am ras si cat am plans si apoi iar am ras si iar am plans? Cred ca nici macar eu nu stiam ce vreu de fapt: sa rad sau sa plang, sa ma bucur sau sa fiu trist, sa fac haz de necaz sau nu. Si uite asa a existat, de fiecare data, cineva sa imi ridice moralul.

Lupta, chinul, neputinta, dorinta, succesul, prima calatorie pe cont propriu, prima auditie la care am participat, primul om care mi-a spus: “bafta” imi mai amintesc de toate astea? Poate ca n-am fost acolo la toate, poate ca nu m-am putut bucura de nici macar un sfert din aceste momente insa stiu ca eu le-am trait, stiu ca eu m-am bucurat si am invatat cate ceva din toate experientele traite si ma felicit pentru asta.

Sunt multe momentele ce trebuie sa le pastrez in memorie.
Voi putea oare?
Amintirile sunt undeva acolo in fiecare dintre noi, e bine ca nu suntem calculatoare, nu avem buton de reset.

Captam informatia, o selectam, iar celor de langa noi prezentam un punct de vedere personal, asa cum ne “amintim”.