Posts Tagged ‘Jessica Pratt’

Numarul 6 sau 7

Friday, June 25th, 2010

Caldura mare …. monser (mon cher) ….

Foarte cald este azi in UK. Mai sunt cateva minute si trebuie sa ma urc pe scena, dar nu ma las pana nu termin de scris.

Ma bucur de fiecare data cand trebuie sa interprez Goffredo sau Carlo in Armida, insa azi cand am constatat ca este penultimul spectacol, incep sa simt deja dorul acestei opere sau acestor gradini.

Viata de artist te face fericit pentru implinirile ce ti le aduce o opera sau un oras nou vizitat, insa nu se poate explica prin cuvinte cand constientizezi ca in cateva zile familia ce s-a format in cadrul ei, se va destrama, iar singura conexiune cu ceilalti ramane telefonul sau internetul.

Acum o sa ma plimb apoi o sa urc pe scena, dar maine cu siguranta voi face o zi de Londra cat mai lunga.

Niciodata nu te saturi de Londra.

Reuniune de familie

Monday, June 14th, 2010

Jessica, s-a transformat pentru cateva minute in telefonista de serviciu dar si in organizator de reuniuni. A sunat pe toti armidistii, a ordonat, nu am avut altceva de facut decat sa ne executam, prin urmare ne-am vazut cu mic cu mare in oras; punct de reper, de altfel unicul pe care cu certitudine il cunosc toti, Covent Garden.

Chiar nu ne mai vazusem, sau mai bine spus, auzisem de foarte mult timp …. 11 ore sau 660 minute sau si mai grav ….. 39600 secunde … va dati seama … o “enormitate”.

Am vizitat, am mancat, am baut,… dar sa detaliem: mai greu a fost sa ne strangem toti, intotdeauna va exista cel putin o persoana, care ii va determina pe ceilalti sa blocheze un intreg trotuar in asteptarea lui. Am vizitat agale strazile orasului, in cautarea unei mese suficient de desfasurate astfel incat sa ne cuprinda pe toti in jurul ei, intr-un final am reunit cateva mese, asa ca am stopat cautarea, si ne-am asezat la papica, cafele si racoritoare.

Pana pe data de 19 iunie suntem liberi, asa ca am trecut la “destrabalare” prin Londra, doar azi, de maine plimbari linistite, incalziri vocale, si odihna, foarte multa odihna.

Ca tot se cheama acest articol in felul acesta, imi aduc aminte ca zilele trecute a avut loc, “Reuniunea de 10 ani” de cand am absolvit liceul; regret nespus ca nu am putut fi langa colegii mei, insa am “participat” si eu prin intermediul Facebook-ului, am putut sa revad atat fotografii din primele clase, cat si cele de la intrunire…. fantastic cum functioneaza “teoria relativitatii”, toti acei 12 ani de liceu, i-am revazut in cateva secunde. Einstein putea sa mai calculeze la formula (E=mc²) si o transpunea si in cazul muzicii.

Legenda:
E – excelenta
m – munca
c – calitate
V-am spus ca sunt bun la fizica?

Colegii mei in 1992 (?) dar si in 2010 (gratie Facebook-ului)

*al doilea de la dreapta din ultimul rand – se zice ca eu sunt

*aceasi copii de mai sus ii vedeti pe aici; ii si nimeriti daca mai adaugati fiecaruia 18 ani (eu am lipsit motivat; scutirea a fost completata de Armida)

Ma intorc la Grasington

Monday, June 14th, 2010

Gata cu distractia in aceasta minivacanta de 5 zile, de azi revenim in “uzina”.

Azi avem Armida cu numarul 3. Chiar nu stiu cum de fiecare data cand am un spectacol, cu o zi inainte, parca am un examen foarte important in viata mea. Ieri am fost extrem de agitat, ma gandeam numai si numai la Armida. La un moment dat am avut o tentativa sa ma duc sa vad festivitatile organizate de ziua Reginei … nu, nu a mers deloc, m-am intors acasa si am stat in fata televizorului. Nici cu televizorul nu am avut mai mult succes, inafara de faptul ca am consumat energie electrica aiurea. Asa ca tot cu Armida am ramas sa imi consum timpul; rememorare toata regia si partitura .. a mers struna.

Acum o sa bagam putin nani (daca pot), ca programul de azi o sa inceapa in jur de ora 7 dimineata.

Armida, Armida! Here I am!

Jessica Pratt & Bogdan Mihai in Armida – actul intai

O noua experienta in muzica

Wednesday, June 9th, 2010

———————————————

[ Update Jun 11, 2010]

“Bogdan Mihai, has to launch into coloratura passages with hardly any warm-up…”
The Wall Street Journal – 11.06.2010 / Paul Levy

———————————————

[ Update Jun 10, 2010]

“For such a young singer, Bogdan Mihai’s Goffredo had vocal authority and physical presence.  Nice richness to his voice which will serve him well…”
Opera Today – 10.06.2010 / Anne Ozorio

———————————————

Cred ca v-am facut capul “calendar” cu toate repetitiile mele, sau cu premiera, cu ce mare succes a fost etc.

Dar tot nu va las pana nu cititi si recenziile aparute:

“Of the six tenors, I was more impressed by Bogdan Mihai’s Goffredo…”
Telegraph – 08.06.2010 / Rupert Christiansen

“The Act 3 trio for tenors (Victor Ryan Robertson, Bogdan Mihai, David Alegret) has a show-stopping quality…”
The Financial Times – 06.06.2010 / Andrew Clark

Perhaps the most authentic in his runs and his ring was Romanian Bogdan Mihai, kicking off in flamboyant style as crusader-commander Goffredo…”
The Arts Desk – 06.06.2010 / David Nice

Bogdan Mihai, from Bucharest, makes an eloquent Crusader commander…”
Times Online – 09.06.2010 / Geoff Brown

“Bogdan Mihai cuts a dash in Goffredo’s big number…”
The Guardian – 08.06.2010 / Andrew Clements

S-au anuntat si cateva interviuri (toate la timpul lor), unul a fost deja publicat pe OperaOnline.ro.

Si acum sa trecem la concertul care urmeaza.

Azi merg la concert Rock (cred ca rock). Este prima data cand merg la un astfel de concert, stiu ca nu am un look adecvat, dar avand in vedere ca merg cu Jessica Pratt la concertul fratelui ei, o sa fim acceptati mai mult fortat; cine stie, poate vom crea un nou trend printre iubitorii acestui gen muzical.

O intamplare simpatica, dar in acelasi timp stranie, s-a intamplat ieri. Am oferit un buchetel de flori unei domnisoare, o prietena draga mie, Anna. A ramas mai mult decat surprinsa (placut), mi-a multumit, m-a tot intrebat pentru ce, etc.

Chiar trebuie sa avem un motiv sa oferim flori?

Eu consider ca floarea oferita din suflet, este deja ea in sine un motiv suficient. Cred ca si la acest capitol englezii (barbatii in general) trebuie sa aiba parte de o cura de romanism, noi suntem mult mai atenti cu doamnele si domnisoarele din jurul nostru.

Azi cred ca repet “experimentul” si cu Jessica, de data aceasta pun ramasag ca domnisoara Pratt stie pentru ce primeste florile; daca pierd inseamna ca si pe australieni sau italieni trebuie sa ii “electrocutam” putin.

* Jessica Pratt si Bogdan Mihai in Hyde Park

Deja vu…

Tuesday, June 1st, 2010

Nu am intrat in greva, ci doar nu am scris dintr-un motiv extrem de simplu… nu am avut cand. Tocmai acum mi-am gasit timp dintr-un motiv extrem de atipic… sunt racit … stau acasa sa ma refac, doar urmeaza 4 zile de foc.

Nu credeam ca in aceasta lume, exista persoane care pot rezista frigului, lipsei timpului, dar si stresului, timp de mai bine de 30 zile numai pentru a ajunge la perfectiune.
Si eu ma numar printre cei uitati cu zilele in mrejele unei capodOPERE. Indiferent ca te numesti Martin Duncan, David Parry (acestia 2 sunt capii “rautatilor”), dar si noi ceilalti, toti, fara nici o excepie, facem greseala fundamentala, si anume uitam de noi insine dar mai ales de sanatatea noastra.

O sa postez cateva poze, astfel incat sa va creati o imagine a ceea ce trebuie sa “induram” toti cei ce nu suntem obisnuiti cu tipul acesta de vreme. Jessica este din Australia, David este din Spania, Victor din SUA, Cristophoros este din Grecia sau eu din Romania.

Nu incerc sa gasesc scuze pentru starea mea de acum, insa am enumerat pe toti colegii mei cu locurile lor de bastina, si in tot acest timp va spun ca marea noastra majoritate sutem “ciupiti” de raceala.

Nu cred ca isi face nimeni o imagine  ceea ce se intampla in interiorul fiecarei persoane implicate in aceasta productie. De dimineata pana acum, s-au dat o multime de telefoane, s-a schimbat programarea zilei de azi… ziua de maine se va programa in functie de evolutia fiecaruia dintre noi in decursul zilei de azi… ce sa mai …. o intreaga tevatura …. o imensa nebunie.

Dar eu am un “deja vu”…. acelasi lucru s-a intamplat si inainte de premiera cu Der Rosenkavalier la Stuttgart, cu 3 zile inainte de marele eveniment eu eram “mort” de racit, dar cu extrem de multa rabdare si cu tratamente naturiste, in 2 zile eram ca si nou…. asa o sa fie si acum, ca doar nu am muncit o luna intreaga aiurea.

Repetitia de ieri s-a desfasurat in conditii complet neprilnice, cel putin pentru mine, frig, foarte mult curent, intredevar am supus organismul meu la ceea ce as putea numii: conditie antitenor.

Dupa ce am introdus tot “personalul TESA” in panica, acum o sa astept sa mi se aduca tratamentul.

Oricum o sa mai scriu azi,… atat mi-a mai ramas de facut (pe ziua de azi).

私はまだボグダンミハイをしています

Thursday, May 27th, 2010

Se pronunta: Watashi wa mada Bog(u)danMihai o shite i masu.

Exact. Sunt inca Bogdan Mihai, chiar daca sunt ascuns sub o masca si un costum de toata minunatia. Sunt un mic japonez in devenire.
Nu-i asa ca arat ceva mai gras? (Fotografiile astea, obligatoriu sa le vada si Mama mea, poate asa scapa de sindromul “baiatul meu este prea slab”)
Sunt un Goffredo de iti vine sa…. iti iei primul bilet de avion, si sa te prezinti la Armida.

Ah, sa nu uit, sa va dau toate coordonatele pentru Garsington Manor … dar stai … ce chestie si cu englezii astia; biletele nici nu cred ca s-au tiparit, iar astia zic ca este “sold out” de cateva luni (vanzare online), ce iti este si cu tehnica asta.

Daca biletele online de aici sunt ca la ONB, este mai mare paguba, nu se face discount la taierea copacilor; stiti bine la ce ma refer; biletul vandut la casa are o dimensiune de 5cmx15cm, iar cel online este o intreaga coala format A4. Trebuie sa ne obisnuim sa fim ceva mai atenti la aceste detalii.

Sa lasam discutiile ecologiste si sa trecem la povestit.
Nu stiu altii cum or fi, insa despre Bogdan Mihai pot sa spun, si credeti-ma ca stiu ce spun, ca este extrem de incantat de noul sau “look”, putin ii mai trebuia sa mearga cale de 2 ore si sa ajunga exact in fata Palatului Buckingham si sa ii cante Reginei Elizabeth II, “Arditi, all’ire”, cu speranta ca nu cumva vestitele garzi regale (in rosu) sa iasa din front si sa faca ceea ce nu au facut niciodata, sa se miste,…. sa se miste si sa il retina pentru cateva ore la un loc racoros sau la un spital de “glumeti”.

Azi a fost prima zi de repetitii in incinta Garsington Manor.
Mamaaaa…. ce gradini sunt aici… am zis eu ca sunt “disperati” dupa gradinile lor, dar nici chiar in “halul” asta. O splendoare! O minunatie!
Nu mult mi-a trebuit sa ii rog pe Martin Duncan si David Parry, sa mergem sa repetam in mijlocul unei gradini.
Ce iti este si cu conservatorismul asta, mai ieri imi doream sa raman la Three Mills, iar acum… vreau cat mai mult la Garsington… este mult prea frumos aici.
O sa fac fotografii cu absolut tot Garsington-ul, trebuie neaparat sa va convingeti de frumusetea acestei localitati.
In ceea ce priveste aceasta productie de Armida, este mult prea frumoasa ca sa o rateze cineva, fie ca este si pe DVD.
Muzica rossiniana, regia, costumele, locatia … credeti-ma ca pana in acest moment nu am avut parte de atat de multe lucruri placute urechilor dar mai ales privirii. Tot ce se intampla aici este o contopire a sunetului cu imaginea intr-un mod care nu poate fi descris in cuvinte uzuale.
Azi am simtit ca trebuie sa imi demonstrez, ca ceea ce fac trebuie sa fie facut la un standard mult mai inalt al vocii dar si al interpretarii personale.
As putea sa descriu fiecare minut petrecut azi atat pe scena cat si in Manor, in cateva pagini, dar cred eu ca deja plictisesc cu elogiile, insa am incercat sa va determin (un fel de advertising) sa vedeti macar odata in viata Garsington dar mai ales Armida.
Savurati cateva fotografii, mai multe puteti sa vedeti pe pagina Armidablog2010 (Facebook)

Bogdan Mihai (Goffredo) – Jessica Pratt (Armida)

Jessica Pratt (Armida) – Victor Ryan Robertson (Rinaldo)

Soare + Londra = plimbare si inghetata

Sunday, May 23rd, 2010

Nu inteleg cum in fiecare duminica, sunt extrem de comod? (incerc sa elimin din vocabularul meu cuvantul lenes, macar eu sa imi creez o imagine buna).

De exemplu azi, abia m-am trezit la ora 11.00. Cu mare dificultate m-am ridicat din pat, m-am indreptat ca un somnambul catre baie unde am executat, robotizat, spalat fata, dinti, si alte operatiuni.

Urmatoarea operatiune ce a urmat sa o fac, a fost sa NU imi fac o cafea, deoarece eram mult prea extenuat de actiunile executate in prealabil.

Noroc ca am primit din partea Jessicai (Pratt), o invitatie la o cafea. Invitatie care s-a prelungit cu cafele, suc si inghetata.

Asa ca si azi am cutreierat prin Londra. Nu chiar toata, ci numai Hyde Park.

Cred ca cineva de sus… dintr-o pozitie foarte inalta….. imi citeste blogul, deoarece de cateva zile gradele pe care le tot cautam si nu prea le gaseam, au venit gramada peste noi. De cateva zile aici este extraordinar de cald (acest lucru este pe placul lui Bogdan Mihai).

Pe o asa vreme este cu adevarat “blasfemie” sa stai in casa. Si pentru ca noi oamenii, cel putin eu, suntem vesnic nemultumiti, acum vreau sa stau la soare, pe nisip (sau macar pe un amarat de sezlong), sa ma balacesc in apa marii pana mi se incretesc degetele…. eeehh,…. ce vise frumoase. Acum avem Armida. La vara sigur ca o sa avem si o vacanta la mare.

Jessica Pratt si Bogdan Mihai (v-am zis ca s-a lasat cu inghetata?!?)

Ca sa ma vindec de visele frumoase de ieri si azi, am luat un antidot al fericirii.

Doar trebuie sa nu uit nimic din Il Barbiere di Siviglia.
Urmeaza in August, Dresden Semperoper.

Enjoy!!

O zi de sambata

Saturday, May 22nd, 2010

In timpul saptamanii, avand repetitii peste repetitii, uit de dorul de cei dragi. Insa la sfarsitul saptamanii, stand singur, ma apuca nostalgia, si imi doresc sa ma fi trezit in camera mea, sa deschid geamul, sa stau in gradina….. da, imi este, oficial, dor de acasa.

Azi m-au programat colegii mei, la un tur de Londra. Am cutreierat cat am putut. Cand nu am mai putut, ne-am asezat la o cafea, mancare; apoi iar ne-am ridicat, am cutreierat pana spre seara.

Victor – David – Bogdan – Jessica

Acum am program special si anume:

Urmaresc toate desenele animate care imi plac, si mananc cat mai mult UNT. Dupa ultimele doua zile, prin care atat David Parry cat si Martin Duncan, au “stors untul” din mine, in acest week-end vreau sa il pun la loc, cine stie ce mai urmeaza si saptamana viitoare. Imi fac rezerve.

Si cred ca am gasit o “portita” in programul din iunie, o sa vin macar pentru 3 zile acasa. In mod cert cuiva din Romania ii este dor de mine, cel putin 2-3 persoane le stiu, una dintre ele este MAMA.

Este corect ca vorbim cel putin de doua ori pe zi la telefon, insa altceva este cand schimbi aceste vorbe intre 4 ochi.

Sa nu intelegeti ca m-am plictisit sa fac parte din aceasta productie de Armida, abia astept sa se produca marele eveniment – Premiera; insa “nicaieri nu este ca acasa”.

Ca sa vezi la ce ma uit … cum sa nu iti cumperi primul bilet de avion, de tren si chiar si o bicicleta si sa plec acasa?

Hai totusi sa ies din “borcanul cu melancolie”, si sa trec la chestiuni mai “serioase”. Sa fie totusi opera?

Waterloo… cu cantec

Thursday, May 20th, 2010

Mi-a placut istoria, ca materie scolara, insa abia acum am inteles de ce a fost batut Napoleon de catre armatele anglo-prusace la Waterloo,…. nici el nu a ajuns la timp la “intalnire”.
Probabil ca el s-a ratacit pe strazile Londrei, iar batalia se desfasura in Belgia, asa ca a fost declarata victoria in absenta adversarului.

Asa am facut. M-am ratacit in jurul garii Waterloo, negasind “13 Theed Street”. Unde mai pui, ca azi trenurile au “complotat” impotriva mea, au intarziat aproximativ 15 min. fiecare (2 la numar), plus ca “amica” mea de cafea, m-a retinut mai mult decat trebuia (de azi nu mai sunt singur in Londra, am o prietena cu care imi petrec fiecare dimineata la cafea, vezi foto).

Dupa cateva telefoane, cu ajutorul carora am fost ghidat catre “ascunzatoare”, am ajuns la destinatie cu o precizie romaneasca de invidiat (am intarziat 12 min., incadrate perfect in “sfertul academic”).

Prima intalnire cu orchestra.
Nu doar ne-am intalnit. Am intrat direct in paine. Repetitii cat s-a putut.
Am intalnit o orchestra in adevaratul sens al cuvantului,… ce sa mai…. profesionisti – cu instrumentele originale “imaginate” in partitura de Rossini.

Jessica, ne-a rupt cu ce voce poate sa scoata din ea, o Armida veritabila, si-a intrat in rol intr-un mod extraordinar. Dar nici noi, muritorii de rand, nu ne-am lasat mai prejos in fata “vrajitoarei” (Armida este o vrajitoare in aceasta opera – asta daca nu se stie).

Intreaga prestatie de azi a durat pana la ora 17.00, timp in care am dat “la gata”, tot ce am putut, inclusiv partitura.
Sunt mai mult decat multumit de cum a decurs ziua de azi, cu exceptia micilor neajunsuri de dimineata, insa si acestea sunt parte integranta a frumusetii vietii.

Am facut, fireste, si aprovizionarea pentru noua mea prietena (alune si ceva de rontait) :)

* acum ma gandesc ce nume sa ii pun…

Armida Team

Tuesday, May 4th, 2010

ESTE FOARTE FRIG IN LONDRA!!! (7 grade, posibil a inceput Romania sa exporte caldura, poate asa ne revenim economic)

Cred ca o sa imi fac un tel in viata, sau un ONG, o sa ii pun numele: “Hai sa incalzim Anglia”.

Inchid ochii, si ma imaginez acasa, in gradina pe scaun, la soare. Acum deschid ochii, trebuie sa termin acest post.

Este pentru prima data cand lucrez cu Martin Duncan, care apropo, a avut o punere in scena si la Bucuresti, este drept cu o piesa de teatru; deci si prin urmare, cunoaste cu cine are de-a face (eu, roman, Bogdan Mihai), numai cu profesionisti (ce modest am devenit).

Aceasta echipa, pare o familie, serios, o familie.

Am inceput sa ne cunoastem fiecare, constat cu interes si placere, ca aceasta familie este o mixtura mult mai interesanta decat familia presedintelui SUA; suntem din: Anglia (era si normal), Australia, Spania, Italia, Franta, Germania, Romania (nu puteam sa exclud) etc.

Si tot azi, pentru prima data, am ramas placut surprins, cand la finele repetitiei, primesc din partea coregrafului Michael Popper, un veritabil si autentic romanesc “multumesc”; interesant.

In pauza de la pranz, ne intalnim cativa colegi, in frunte cu maestrul David Parry, si incepem programul de “autobarfe”,  cu alte cuvinte incepem sa ne cunoastem mai bine.

David Alegret este medic, ceea ce face el acum (tenorat ), este o pasiune descoperita in jurul varstei de 28 ani. Aici se transforma in Gernando pana este omorat de Rinaldo (Victor Ryan Robertson, care inca nu a aparut), si apoi in Ubaldo.

Jessica Pratt, Armida, un palmares de invidiat, cuprinde chiar si Scala, dupa repetitii imi dau seama ca vocea ei chiar merita asemenea palmares. Este o scumpa, tot timpul zambeste, este extraordinar de primitoare si cu foarte mult bun simt (exagerat as spune).

Nicolas Watt, Eustazio. O voce cu potential imens, dictie ireprosabila, insa ca personalitate cred ca este putin timid (nu este departe de mine ). Imi place cum interpreteaza, are o muzicalitate remarcabila.

De restul colegilor o sa mai povestesc in viitoare postari, momentan nu au semnat condica de prezenta.

Condica de prezenta Armida – 04 may 2010

Conductor: David Parry – prezent
Director: Martin Duncan – prezent
Designer: Ashley Martin-Davis – prezent
Choreographer / Asst Director: Michael Popper – prezent
Lighting Designer: Malcolm Rippeth – prezent
Asst conductor: Robin Newton – prezent
Repetiteur: Nick Bosworth – prezent

Cast
Armida: Jessica Pratt  – prezent
Rinaldo: Victor Ryan Robertson  – in asteptare
Gernando/Ubaldo: David Alegret – prezent
Goffredo/Carlo: Bogdan Mihai – prezent
Idraote/Astarotte: Christophoros Stamboglis – in asteptare
Eustazio: Nicholas Watts – prezent

The Garsington Opera Orchestra and Chorus – prezent

Company Manager: Dan Stinson – prezent
Stage Manager: Alexander Dick – prezent
DSM: Laura Duncan – prezent
ASM: Grace Stonehouse – prezent

cel mic din mijloc, trebuie sa fiu eu in carne si oase, momentan nu este decat o mica papusica din carton. :P