Incet incet ne indreptam spre … PREMIERA. Suntem, in mod clar, pe ultima suta de metri. Se vede stresul prezent peste tot, inclusiv in interiorul nostru. Ne concentram sa decurga totul cat mai bine, … nu neaparat ne iese asa cum dorim.
Deja timpul programat pentru fiecare, devine insuficient in propria noastra conceptie, cu toate ca Martin Duncan se considera mai mult sau mai putin multumit.
Imbracat in costum, am facut o repetitie, ce pot sa o numesc: Repetitie de comoditate. Adica, sa se vada cam cum ne descurcam noi cu toate miscarile dar si vocal, cu toate straturile de costume asezate frumos pe noi.
Stiu ca in Romania, ziua de azi este declarata ca zi nelucratoare, insa noi, aici la Armida, muncim, doar trebuie sa facem “praf” publicul ce va fi prezent la Garsington.
Incep sa imi fac griji pentru public… Daca o sa le placa Armida? Si nu vor sa mai plece imediat dupa ce se lasa cortina?
Nu vor mai prinde ultimul autobuz catre oras.
Asta chiar ca o problema reala… 
O sa le cedam noi paturile noastre, si vor sta toata noaptea sa povesteasca, intr-una din gradinile Garsingtonului.
Cert este ca eu mai am maxim doua zile de trait… de trait cu internet, ca asa cum m-am explicat si zilele trecute, se pare ca la Garsington nu s-au aglomerat providerii sa ii tehnologizeze si pe cei de acolo.
O sa fac greva japoneza, chiar in ziua premierei; si anume, o sa ma imbrac in japonez si o sa-mi vad de treaba care o stiu cel mai bine…. o sa cant.
Hai sa revenim cu picioarele pe pamant si sa repetam cat mai avem net la Armida (de Rossini), cu Maria Callas.
