Armida a deschis multe drumuri, nu numai multor teatre ci si interviurilor.
Ecourile acestei productii dar si recenziile aparute (si care tot apar), se pare ca au fost consumate de mai toti cunoscatorii; unul dintre ei, d-na Mihaela Soare, a ramas impresionata de recenzii, drept urmare azi am fost sunat si am acordat un interviu pentru Radio Romania Cultural.
Nu va povestesc nimic din acest interviu, doar il postez integral (asta in cazul in care nu ati fost pe faza sa il ascultati live).
Interviul a avut loc azi, 17 Iunie 2010 de la ora 16.30 la emisiune Vocea Umana.
O fi fost azi o zi de 13, dar chestia cu ghinionul, nu a tinut si la “tenorasul cel roman”; a fost o zi excelenta in ceea ce ma priveste.
Sa detaliez:
1. Aseara am primit o invitatie de a canta in tara in octombrie. Cu aceasta ocazie, raspund si unui post anterior… Am acceptat. Pe data de 06 Octombrie 2010, voi deschide stagiunea Orchestrei Radio cu Grosse Orgelsolomesse de Haydn din cadrul Festivalului “Nopti cu orga la Sala Radio”, dirijor Neil Thomson.
2. Azi m-am descurcat sa ajung la Grasington, fara nici un fel de ajutor (GPS, harta etc), pentru prima data
3. Armida a fost interpretata intr-un mod de nedescris; inca mai caut un cuvant in dictionar sa pot sa descriu cat de bine a decurs opera.
4. Acum repet punctul 2 insa schimb localitatea, Garsington cu Londra. Ce sa mai… sunt baiat mare.
5. Stiu ca acasa temperatura este 40ºC, asa ca este perfect de mine aici in UK, numai 19ºC au cutreierat prin Londra, asa ca nu ma mai plang ca ploua.
6. Am refacut pagina de start a site-ul meu, plus ca la sectiunea audio mi-am adaugat “Arditi, all’ire” de la premiera.
7. In scurt timp, ma bag la somnic; de maine, daca este frumos, cutreier prin Londra.
Acestea fiind zise…. va captez atentia cu un fragment de Bach – Cantata No.182 Himmelkonig, sei willkommen (tot de la Sala Radio)
De nebunia muzicii vorbesc aici. De alta forma de nebunie, …. nu cred ca s-a descoperit persoana care sa fie constienta de suferinta sa.
Zilele trecute, la penultima repetitie din Garsington, am fost felicitat de catre un domn; a venit dupa primul act si mi-a spus ca “aceasta este atitudinea unui Goffredo, asa trebuie deschisa o opera”, i-am multumit, fara sa stiu cine este; insa am aflat la cateva minute, asta dupa ce l-a “turnat” David Parry, cine este acel domn – Philip Gossett, un “monstru” in belcanto. La o simpla cautare pe internet, mi-am dat seama de “greutatea” d-lui Gossett.
La acest capitol pot spune, ca cel putin eu, am cunostiinte precare, despre “greii” muzicii internationale. Viziunile mele despre opera se rezumau la a canta pe marile scene diverse roluri,… insa ce, dar mai ales cum anume…., parerea unui astfel de specialist conteaza enorm. Atat timp cat acest om a venit la mine, si am schimbat cateva vorbe, inseamna ca ceea ce fac eu nu numai ca la impresionat ci clar ca sunt pe un drum bun.
Totodata pot afirma ca ma bucur de nebunia celor din jur. Cum ar fi daca Martin Duncan ar fi un om normal… ce Armida s-ar realiza? …. posibil una extem de banala. Sau David Parry,… cred ca Armida ar fi fost un vals de 4-5 ore.
De aceasta nebunie ma bucur in fiecare minut. O nebunie la care particip si sunt partas fara a suferii din cauza ei.
Ieri a fost ultima repetitie, … ultima, dar prima cu sala plina …. Dress rehersal cu public. Totul a decurs normal, iar noi am fost la un nivel maxim.
La BBC, nu am fost multumit de mine, insa mai toti cei care au auzit, au zis ca a fost excelent. Eu raman totusi la parerea autocritica … daca nu aveam aceasta raceala amestecata cu alergia la polen … eram un adevarat Bogdan Mihai, in schimb am fost doar o umbra a ceea imi doresc eu.
In ceea ce priveste Armida …. SHOW MUST START. Dar pana atunci o sa va postez inregistrarea de la repetitia cu public de ieri (numai cu Goffredo).
Ceai, infuzie, sauna, masaj, presopunctura, relaxare, totul la o distanta de 7 trepte una de alta.
Intr-un final (de zi), ma simt cu mult mai bine, am facut tot ce am enumerat mai sus, insa mai mult miscarea sus-jos pe treptele din casa de cel putin 100 ori, m-a ajutat mai mult.
Maine pentru emisiunea de la BBC sunt deja la capacitate de 101%, iar la “Dress Rehersal” cred ca trec de 110% si pe putin 150% la premiera.
Nici mort nu dau satisfactie nici unei forme de virus, indiferent de originea lui, sa ma impiedice in munca.
M-am hotarat sa creez un zid in jurul meu, gros de cel putin 10 ani, astfel incat asemenea “calamitati” sa nu poata sa ajunga in preajma mea.
Maine daca aveti timp, o sa va rog sa stati IN TUNE (asa se cheama emisiunea), pe BBC R3, de la ora 17 (19 in Romania).
In caz ca pierdeti… o mai puteti asculta inregistrata pe website aici.
Acum, la finele ultimei repetitii inainte de “general rehersal” din 3 iunie, stau si filosofez pe margine acestei viziuni regizorale in comparatie cu timpul in care are loc actiunea acestei opere. Este foarte interesant cum niste Cruciati (paladinii) fac miscari in stil nipon, dar mai sunt si costumati ca atare.
Ma bucur foarte mult ca traiesc aceste vremuri in care viziunile regizorale au capatat o valenta indrazneata; si totusi nu pot sa accept chiar orice viziune regizorala, aici ma refer la simplu fapt ca in detrimentul muzicii se pun in scena diverse viziuni care duc mai degraba a nuditate vulgara (cel putin aceasta este parerea mea). Ca vor exista intotdeauna artisti care vor accepta sa infaptuiasca un asemenea “act de creatie” artistica, nu pun la indoiala acest lucru.
Eu, ceea ce incerc sa fac la fiecare spectacol, caut sa induc in fiecare spectator, acea stare in care sa ii para rau ca se lasa cortina la final, iar acele 2 – 3 ore de spectacol sa devina un vis in care toate problemele cotidiene au disparut si sa iasa din teatru cu acea privire de fericire interioara proprie. Incerc sa ma feresc, pe cat pot, de productiile in care muzica este plasata pe un plan secundar (pana acum am reusit), iar dorinta regizorala sa fie cea care determina atragerea de spectatori, pe criteriile non-lirice (repet: parere personala). Dar aici nu numai regizorul este singurul “vinovat”, mai sunt oameni pe langa el care isi dau acceptul unor astfel de productii.
Aceasta productie (Armida de Rossini), are o viziune regizorala putin atipica, insa plina de fictiune. Cum ar fi fost daca in urma cu zeci de mii de ani, din acele triburi care “s-au plictisit” de Africa, s-ar fi stabilit in Europa tocmai tribul care trebuia sa se stabileasca in Tara Soarelui Rasare. Atunci, posibil, ca aceasta viziune regizorala, parea una banala.
Cred ca o sa incep sa compun scenarii pentru serialul Zona Crepusculara (The Twilight Zone).
Pentru mine, urmeaza doua zile de “pribegie” prin Londra, tocmai luni mai am ceva treaba, de data asta pe la Radio BBC 3, iar apoi GENERAL REHERSAL OF ARMIDA.
Si uite asa se fac azi 30 zile, de cand m-am aruncat in bratele acestei Armida rossiniene. Nu stiu cat de vrajitoare a vrut Rossini si Schmidt sa o prezinte, insa eu eram deja vrajit din vremurile cand am achizitionat partitura si m-am asezat, in mod serios cu “burta pe carte”.
Ca urmare a celor relatate, am ajuns chiar acum 45 min in apartamentul din Londra… de scris am scris, acum postez si cateva fotografii cu evenimentele zilei de azi, dar si webepisod-ul 3 al lucrului la Armida,
Daca se crede pe undeva ca aici la Londra (de Armida scriu), nu se munceste,… va inselati.
Se munceste fratilor, din greu, de dimineata pana seara. Nici la uzinele unde se toarna fier forjat nu se munceste ca aici.
Dupa ziua de ieri (libera), azi am avut iar o zi “grea” – PROBA COSTUMELOR. Folosesc pluralul deoarece eu ma dedublez,…ba nu, … ma “detriplez”, sunt Bogdan Mihai (1), care joaca Goffredo (2) si apoi Carlo(3).
Este drept ca nu mi-au facut costum si pentru numarul 1, dar asta e, ma multumesc macar cu costumele celor doi “niponi”.
Ziua de azi pe scurt:
- proba costume (vezi poze)
- proba peruca (nu pun poze, inca nu e gata).
- interviu Radio Romania Cultural (postat mai jos)
- repetitii
- home
Ah!… era sa uit de cafea facuta si savurata (dupa care am spalat cana) – dis de dimineata.
Pe langa pozele cu costume, va postez si webisodul 2. (asta sa demonstrez ca aici noi chiar muncim)
