Plec dimineata la “uzina”.
Frig, ploaie.
Repetam, invatam, cantam, totul decurge excelent.
Trag o fuga prin Tesco, (trebuie sa mai alimentez si frigiderul). La casa, incerc sa platesc cu cardul, nimeresc peste o angajata care nu stia cum sa reactioneze, in fata unui card (romanesc) care nu avea aplicat pe spate semnatura titularului; a ramas putin nelamurita in momentul in care am rugat-o sa imi imprumute pixul ei, am semnat, am inapoiat pixul. Domnisoara, inca nelamurita de ceea ce facusem eu, a chemat un coleg, sa ii explice ce “ilegalitate” a avut loc in fata ei. Nici colegul nu s-a dovedit a fi mai rasarit, si el a ramas fara cuvinte.
Dupa aproximativ 30 min, imi vine stralucita idee, SCOT PASAPORTUL.
TOATA LUMEA RASUFLA USURATA.
Iau toate cele 3 metrouri (pe rand, nu toate in acelasi timp, 
), si ajung acasa.
Gasesc postat pe blogul Armida, un filmulet cu Bogdan Mihai (adica eu). Cant aria de deschidere a operei.
