Posts Tagged ‘Victor Ryan Robertson’

Numarul 6 sau 7

Friday, June 25th, 2010

Caldura mare …. monser (mon cher) ….

Foarte cald este azi in UK. Mai sunt cateva minute si trebuie sa ma urc pe scena, dar nu ma las pana nu termin de scris.

Ma bucur de fiecare data cand trebuie sa interprez Goffredo sau Carlo in Armida, insa azi cand am constatat ca este penultimul spectacol, incep sa simt deja dorul acestei opere sau acestor gradini.

Viata de artist te face fericit pentru implinirile ce ti le aduce o opera sau un oras nou vizitat, insa nu se poate explica prin cuvinte cand constientizezi ca in cateva zile familia ce s-a format in cadrul ei, se va destrama, iar singura conexiune cu ceilalti ramane telefonul sau internetul.

Acum o sa ma plimb apoi o sa urc pe scena, dar maine cu siguranta voi face o zi de Londra cat mai lunga.

Niciodata nu te saturi de Londra.

Deja vu…

Tuesday, June 1st, 2010

Nu am intrat in greva, ci doar nu am scris dintr-un motiv extrem de simplu… nu am avut cand. Tocmai acum mi-am gasit timp dintr-un motiv extrem de atipic… sunt racit … stau acasa sa ma refac, doar urmeaza 4 zile de foc.

Nu credeam ca in aceasta lume, exista persoane care pot rezista frigului, lipsei timpului, dar si stresului, timp de mai bine de 30 zile numai pentru a ajunge la perfectiune.
Si eu ma numar printre cei uitati cu zilele in mrejele unei capodOPERE. Indiferent ca te numesti Martin Duncan, David Parry (acestia 2 sunt capii “rautatilor”), dar si noi ceilalti, toti, fara nici o excepie, facem greseala fundamentala, si anume uitam de noi insine dar mai ales de sanatatea noastra.

O sa postez cateva poze, astfel incat sa va creati o imagine a ceea ce trebuie sa “induram” toti cei ce nu suntem obisnuiti cu tipul acesta de vreme. Jessica este din Australia, David este din Spania, Victor din SUA, Cristophoros este din Grecia sau eu din Romania.

Nu incerc sa gasesc scuze pentru starea mea de acum, insa am enumerat pe toti colegii mei cu locurile lor de bastina, si in tot acest timp va spun ca marea noastra majoritate sutem “ciupiti” de raceala.

Nu cred ca isi face nimeni o imagine  ceea ce se intampla in interiorul fiecarei persoane implicate in aceasta productie. De dimineata pana acum, s-au dat o multime de telefoane, s-a schimbat programarea zilei de azi… ziua de maine se va programa in functie de evolutia fiecaruia dintre noi in decursul zilei de azi… ce sa mai …. o intreaga tevatura …. o imensa nebunie.

Dar eu am un “deja vu”…. acelasi lucru s-a intamplat si inainte de premiera cu Der Rosenkavalier la Stuttgart, cu 3 zile inainte de marele eveniment eu eram “mort” de racit, dar cu extrem de multa rabdare si cu tratamente naturiste, in 2 zile eram ca si nou…. asa o sa fie si acum, ca doar nu am muncit o luna intreaga aiurea.

Repetitia de ieri s-a desfasurat in conditii complet neprilnice, cel putin pentru mine, frig, foarte mult curent, intredevar am supus organismul meu la ceea ce as putea numii: conditie antitenor.

Dupa ce am introdus tot “personalul TESA” in panica, acum o sa astept sa mi se aduca tratamentul.

Oricum o sa mai scriu azi,… atat mi-a mai ramas de facut (pe ziua de azi).

私はまだボグダンミハイをしています

Thursday, May 27th, 2010

Se pronunta: Watashi wa mada Bog(u)danMihai o shite i masu.

Exact. Sunt inca Bogdan Mihai, chiar daca sunt ascuns sub o masca si un costum de toata minunatia. Sunt un mic japonez in devenire.
Nu-i asa ca arat ceva mai gras? (Fotografiile astea, obligatoriu sa le vada si Mama mea, poate asa scapa de sindromul “baiatul meu este prea slab”)
Sunt un Goffredo de iti vine sa…. iti iei primul bilet de avion, si sa te prezinti la Armida.

Ah, sa nu uit, sa va dau toate coordonatele pentru Garsington Manor … dar stai … ce chestie si cu englezii astia; biletele nici nu cred ca s-au tiparit, iar astia zic ca este “sold out” de cateva luni (vanzare online), ce iti este si cu tehnica asta.

Daca biletele online de aici sunt ca la ONB, este mai mare paguba, nu se face discount la taierea copacilor; stiti bine la ce ma refer; biletul vandut la casa are o dimensiune de 5cmx15cm, iar cel online este o intreaga coala format A4. Trebuie sa ne obisnuim sa fim ceva mai atenti la aceste detalii.

Sa lasam discutiile ecologiste si sa trecem la povestit.
Nu stiu altii cum or fi, insa despre Bogdan Mihai pot sa spun, si credeti-ma ca stiu ce spun, ca este extrem de incantat de noul sau “look”, putin ii mai trebuia sa mearga cale de 2 ore si sa ajunga exact in fata Palatului Buckingham si sa ii cante Reginei Elizabeth II, “Arditi, all’ire”, cu speranta ca nu cumva vestitele garzi regale (in rosu) sa iasa din front si sa faca ceea ce nu au facut niciodata, sa se miste,…. sa se miste si sa il retina pentru cateva ore la un loc racoros sau la un spital de “glumeti”.

Azi a fost prima zi de repetitii in incinta Garsington Manor.
Mamaaaa…. ce gradini sunt aici… am zis eu ca sunt “disperati” dupa gradinile lor, dar nici chiar in “halul” asta. O splendoare! O minunatie!
Nu mult mi-a trebuit sa ii rog pe Martin Duncan si David Parry, sa mergem sa repetam in mijlocul unei gradini.
Ce iti este si cu conservatorismul asta, mai ieri imi doream sa raman la Three Mills, iar acum… vreau cat mai mult la Garsington… este mult prea frumos aici.
O sa fac fotografii cu absolut tot Garsington-ul, trebuie neaparat sa va convingeti de frumusetea acestei localitati.
In ceea ce priveste aceasta productie de Armida, este mult prea frumoasa ca sa o rateze cineva, fie ca este si pe DVD.
Muzica rossiniana, regia, costumele, locatia … credeti-ma ca pana in acest moment nu am avut parte de atat de multe lucruri placute urechilor dar mai ales privirii. Tot ce se intampla aici este o contopire a sunetului cu imaginea intr-un mod care nu poate fi descris in cuvinte uzuale.
Azi am simtit ca trebuie sa imi demonstrez, ca ceea ce fac trebuie sa fie facut la un standard mult mai inalt al vocii dar si al interpretarii personale.
As putea sa descriu fiecare minut petrecut azi atat pe scena cat si in Manor, in cateva pagini, dar cred eu ca deja plictisesc cu elogiile, insa am incercat sa va determin (un fel de advertising) sa vedeti macar odata in viata Garsington dar mai ales Armida.
Savurati cateva fotografii, mai multe puteti sa vedeti pe pagina Armidablog2010 (Facebook)

Bogdan Mihai (Goffredo) – Jessica Pratt (Armida)

Jessica Pratt (Armida) – Victor Ryan Robertson (Rinaldo)

O zi de sambata

Saturday, May 22nd, 2010

In timpul saptamanii, avand repetitii peste repetitii, uit de dorul de cei dragi. Insa la sfarsitul saptamanii, stand singur, ma apuca nostalgia, si imi doresc sa ma fi trezit in camera mea, sa deschid geamul, sa stau in gradina….. da, imi este, oficial, dor de acasa.

Azi m-au programat colegii mei, la un tur de Londra. Am cutreierat cat am putut. Cand nu am mai putut, ne-am asezat la o cafea, mancare; apoi iar ne-am ridicat, am cutreierat pana spre seara.

Victor – David – Bogdan – Jessica

Acum am program special si anume:

Urmaresc toate desenele animate care imi plac, si mananc cat mai mult UNT. Dupa ultimele doua zile, prin care atat David Parry cat si Martin Duncan, au “stors untul” din mine, in acest week-end vreau sa il pun la loc, cine stie ce mai urmeaza si saptamana viitoare. Imi fac rezerve.

Si cred ca am gasit o “portita” in programul din iunie, o sa vin macar pentru 3 zile acasa. In mod cert cuiva din Romania ii este dor de mine, cel putin 2-3 persoane le stiu, una dintre ele este MAMA.

Este corect ca vorbim cel putin de doua ori pe zi la telefon, insa altceva este cand schimbi aceste vorbe intre 4 ochi.

Sa nu intelegeti ca m-am plictisit sa fac parte din aceasta productie de Armida, abia astept sa se produca marele eveniment – Premiera; insa “nicaieri nu este ca acasa”.

Ca sa vezi la ce ma uit … cum sa nu iti cumperi primul bilet de avion, de tren si chiar si o bicicleta si sa plec acasa?

Hai totusi sa ies din “borcanul cu melancolie”, si sa trec la chestiuni mai “serioase”. Sa fie totusi opera?

Fac prezenta

Wednesday, May 12th, 2010

Azi am fost responsabil cu prezenta.
Uite cum stau lucrurile:
- picaturile de ploaie – NELIPSITE
- nori – OMNIPREZENTI
- °C – 8 (le-am numarat de 3 ori), restul de 15-20 lipsesc (data viitoare cand le prind, le leg de Londra)
In ceea ce ma priveste, am ajuns la studiouri, pe la 14.30, am avut numai muzical.
David Alegret, Victor Ryan Robertson, Bogdan Mihai si David Parry.
In 30 min maestrul si-a dat seama ca am venit cu “caietul de curat” foarte frumos scris, ne-a multumit, ne-a acordat un “Foarte Bine”, si ne-a dat drumu in “recreatie”.

Am terminat mai devreme, deoarece am fost rugat de catre maestru David Parry, Martin Duncan si Susan Hamilton, sa fiu prezent la petrecerea sponsorilor, din aceasta seara.

A fost extrem de interesant la aceasta receptie.

Dupa discursurile lui David Parry, unde a explicat dificultatea dar si frumusetea acestei opere, si a lui Martin Duncan, despre partea regizorala, a venit si randul meu sa ma prezint, spre rusinea mea, dar si faptului ca eram plin (aprox. o cisterna) de emotii, am uitat sa spun de unde provin, fapt care, la sfarsitul reprezentatiei mele cu aria lui Goffredo (Arditi all’ire), dupa minute bune de aplauze si bravo, au venit foarte multi invitati sa ma felicite, si sa ma intrebe din ce “sat” sunt, dar mai ales “al cui”.
A fost o seara minunata. M-am simtit pentru prima data foarte matur si important.
Oamenii acestia chiar iubesc opera. Sa platesti foarte gras, numai ca sa se puna in scena o opera, ce alta dovada mai mare de dragoste fata de aceasta arta mai vreti?
Acesti oameni, merita din partea mea, tot ce pot oferii eu de calitate, si anume:
Goffredo si Carlo, cum nu au avut parte vreodata (si nu au avut, este premiera in UK).

Echipa completa

Wednesday, May 5th, 2010

UK. LONDRA. 7°C (Daca asa este in Mai, oare cum este in Iunie? 10°C?

Cum prind o raza de soare, mergand pe strada, ma postez cumva sa nu fie nici un pom sau o alta sursa de umbra, … ce sa mai, am devenit ca o reptila avida dupa soare, in acest oras aglomerat de picaturi de ploaie si nori.

Ca sa citez un amic: Este atat de frig incat gradele si-au facut bagajele si au plecat in locuri mai calde.

Azi, intr-o forma sau alta, la ore diferite, ne-am reunit in echipa completa.

Idraote/Astarotte: Christophoros Stamboglis, a fost parte integranta a repetitiilor, facand parte din alaiul Armidei.

Rinaldo (Victor Ryan Robertson), a sosit direct de la aeroport, deja accidentat (picior luxat), si nici macar nu a avut loc duelul din primul act (glumesc).

S-a filmat, fotografiat, regizat etc.

Cred ca suntem o echipa mai mult decat geniala, Martin Duncan nu trebuie sa isi raceasca foarte mult gura cu noi.

“Duble” nu prea se fac, ci doar o repetitie cap-coada, care decurge excelent, ….. suntem facuti pentru “Armida”.

Plec in jur de ora 15.00 spre casa, maine o sa am o zi libera.

O sa ma plimb prin Londra.