“Esti inteligent daca nu crezi decat jumatate din ceea ce auzi; esti intelept daca stii care jumatate.”
Asta am auzit azi, din partea unui prieten. Stiu ca inca sunt tanar si mai stiu ca fac greseli, dar nu din greselile trecutului, noi umanitatea am evoluat? Sau poate am evoluat din prea multa comoditate (lene)?
Poate ma veti intreba: Cum asa?
Ei bine uite un mic exemplu:
La inceputurile umanitatii, omul era un vanator, probabil din cauza distantelor prea lungi pe care trebuia sa le strabata dupa vanat, a inceput sa gandeasca, ca daca prinde animalul si il inchide in cusca, il “vaneaza” cand ii este foame.
Vazand ca ii este mai comod in acest mod, dar si ca respectivul animal, necesita combustibil, a inceput sa cultive plantele necesare pe langa casa. Asa a devenit CULTIVATOR (nu cultivat inca).
Istoria continua cu inventia sapei, deoarece deja il dureau degetele sa tot scobeasca in pamant sa puna semintele. Dar de la sapa facea bataturi in palma, asa ca a trecut la plug. Mai tarziu, deoarece il durea spatele sa tot traga la plug, a pus un animal (doar il avea deja in cusca). Totul a culminat cu dorinta de relaxare (sa leneveasca – vacanta) pentru cateva zile in mijocul sezonului l-a determinat sa construiasca tractorul.
Exact cum v-am spus: Lenea a fost cea care ne-a determinat sa evoluam.
Dar oare am evoluat suficient de mult astfel incat sa fim superiori?
Niciodata.
Spun asta deoarece azi am ajuns la concluzia ca tot ce am facut, a insemnat ca trebuia sa se intample in acest mod, iar tot ce urmeaza tine de citatul din deschidere.
Acelasi prieten, ma sfatuia sa nu fac din meseria mea un elogiu personal, sa incerc sa ma ghidez ca o persoana ce isi executa “job-ul” cu pasiune. (are mare dreptate)
Ce s-ar intampla in aceasta lume daca cel care face un surub, nu ar face meseria cu profesionalism dar si pragmatism? Cred ca nu doreste nimeni sa se urce intr-un avion sau chiar bicicleta cu suruburi nesigure.
Toti profesorii mei, acest lucru m-au invatat; iar eu, chiar daca sunt o fire ceva mai tanara; asta si fac; de fiecare data cand ma ametesc din cauza euforiei succesului, in foarte scurt timp, imi aduc aminte de sfaturile lor, ma reasez cu piciorusele pe pamant.
Si aici concluzionez.
Suntem lenesi, insa atunci cand ne place ceea ce facem, transformam umanitatea in arta.
Tocmai de aceea vreau sa multumesc tuturor celor care m-au ajutat astfel incat sa ajung ceea ce sunt acum.
Si pentru ca ma gandesc la toti deodata, nu vreau sa ma simt lezat, le voi multumii in ordine cronologica:
Multumesc, parintilor mei !
Multumesc, d-nei Cristina Magureanu !
Multumesc, d-lui Nicolae Constantinescu !
Multumesc, d-nei Mariana Nicolesco!
Multumesc, d-nei Mirella Freni !
Pe langa ei, mai sunt foarte multe persoane care in felul lor au participat la constructia personalitatii mele: Stefan Poen, Catalin I. Arbore, personalul ONB, Festivalul Darclee etc
Stiu sigur ca din cauza acestei “indispozitii tastaturale” (tot o lene), am pus un etc, dar zic ca este bine, deoarece nu ma opream, iar eu acum vreau sa plec prin Londra… poate vad Carmen la ROH dar tot afara, pe un ecran imens. Sper sa nu inceapa ploaia.
Pana data viitoare, tot cu Armida va stresez. Tertet cu Victor Ryan Robertson, Bogdan Mihai si David Alegret
